Se afișează postările cu eticheta cont. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cont. Afișați toate postările

duminică, 5 aprilie 2026

3D Secure și ghiseul.ro

Zilele astea am avut nevoie să îmi creez cont pe ghiseul.ro. Am intrat pe pagină, am urmat pașii de acolo iar după  ce am introdus numărul cardului bancar primesl mesajul:

Autentificare esuata!
Cardul nu apartine persoanei pentru care se solicita contul. 

O iau de la capăt, reverific tot ce introduc dar la final primesc același mesaj.

Iau decizia să mă prezint direct la bancă și să cer lămuriri. Acolo soluția primită a fost să îmi actualizeze numărul de telefon in 3D Secure, de parcă l-aș fi schimbat, numărul meu unic de telefon este foarte vechi, de prin 2010 sau prin preajma lui 2010.

Ajung acasă și pe seară încerc iar dar eroarea persistă. Decid să încerc a doua zi dar fără succes.

De data asta am intrat în aplicație și am vorbit cu Inteligența Artificială (AI) care s-a dovedit inutilă și eronată în sfaturi așa că nu am avut de ales decâ să sun la Call Center, unde ca de obicei am așteptat pănă mi-a inchis automat cu mențiunea că pot opta să fiu apelat ulterior. Binețeles că am ales să fiu sunat înapoi.

Acolo am explicat iar situația și am fost informat că banca trebuie sa trimită dosarul cu datele mele pentru contul de pe ghiseul.ro, pentru ca ulterior eu să îmi pot creea cont pe ghiseul.ro.

O banală informație de negăsit nicăieri, nici pe site-ul ghiseul.ro nici undeva în informațiile utile ale băncii unde am contul bancar.